Teoria muzicii
Studiul disciplinei Teoria muzicii – solfegiu – dicteu muzical oferă elevilor oportunitatea operării cu un limbaj universal, cu ajutorul căruia se poate citi, analiza, nota si reda orice creaţie muzicală, câştigând echivalenţă între activitatea de cunoaştere si cea artistică.
Complexitatea fenomenului muzical, derivat în esenţă din dubla ipostază a muzicii, aceea de ştiinţă şi de artă, implică multiple domenii specifice de studiu, precum şi multiple planuri educative: estetică, cognitivă, educativă şi chiar fizică. În ipostaza ei de ştiinţă, muzica se ocupă de studiul şi cercetarea legităţilor şi raporturilor care structurează creaţia sa, domeniu în care se înscrie Teoria muzicii – solfegiu – dicteu muzical. Prin definiţie, această disciplină se încadrează în categoria disciplinelor teoretice de specialitate prin dezvoltarea auzului, simţului ritmic, melodic, armonic si polifonic al elevului. Activităţile practice sunt reprezentate substanţial de solfegiere şi dicteul muzical.
În contextul unor cerinţe profesionale sporite, structura şi conţinutul actual al programei, permite de fapt o abordare flexibilă şi implicit o mare libertate profesorului în selectarea demersului didactic, a căilor, metodelor şi mijloacelor utilizate.
Obiectivele disciplinei TEORIA MUZICII urmaresc insusirea si aprofundarea elementelor de limbaj muzical de catre tinerii muzicieni, oferindu-le posibilitatea dezvoltarii aptitudinilor specifice educatiei muzicale specializate.
Aceasta disciplina teoretico- aplicativa pune bazele studiului muzicii, fiind prezenta in toate treptele de invatamant de la clasa I pana la aXIIa si continuand in invatamantul universitar, urmarind sa formeze deprinderi temeinice in vederea unei performante de cea mai inalta tinuta artistica.
Incepand cu primele clase elevii isi insusesc treptat elementele de limbaj muzical (note, durate, masuri, game, etc.), pe parcursul anilor de studiu ei capatand deprinderile de a utiliza aceste cunostinte in cadrul unor aplicatii din ce in ce mai complexe.
